Astăzi, se împlinesc 47 de ani de la devastatorul cutremur de pământ care a lăsat în urma sa 1.578 de morți, dintre care 1.424 numai în București. Numărul răniților s-a ridicat la 11.300, iar în jur de 35.000 de locuințe s-au prăbușit. De la începutul anului curent, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a înregistrat 49 de seisme, cifră care pare înspăimântătoare, dar care se încadrează în limitele normale pentru țara noastră.
Revenind la seismul din 4 martie 1977, rămas în memoria populației ca unul dintre cele mai mari din istoria României, acesta a avut loc în jurul orei 21.22, la o adâncime de circa 110 km, având o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de 56 de secunde. Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci s-au numărat Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei românești, cântăreața de muzică ușoară Doina Badea, regizorul Alexandru Bocăneț, Anatol E. Baconsky – poet și teoretician literar, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafița, Corneliu M. Popescu, cel mai apreciat traducător al operei eminesciene în limba engleză, șamd. Pierderile economice înregistrate s-au ridicat la nu mai puțin de două miliarde de dolari.
Început de an zguduitor
Cum, la asemenea “aniversări”, diverse persoane invadează mass-media cu anunțurile lor alarmiste privind iminența producerii unui nou seism devastator, este bine să facem o trecere în revistă a situației actuale. Astfel, de la începutul acestui an, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a înregistrat nu mai puțin de 49 de cutremure. Potrivit statisticilor, seismele au avut magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 grade pe scara Richter, doar câteva dintre ele putând fi simțite la Vaslui și numai de către persoanele mai sensibile la asemenea oscilații.
Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit zdravăn și la Vaslui. (D.R.)