Angajatorii cu peste 21 de salariați obligați să încheie un contract colectiv de muncă cu reprezentanţii salariaţilor sau sindicatul reprezentativ
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Vaslui angajatorii care au mai mult de 21 de salariaţi , sunt obligați conform Legii dialogului social nr. 62/10.05.2011, să încheie un contract colectiv de muncă între angajator şi reprezentanţii salariaţilor sau sindicatul reprezentativ, după caz, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă, promovarea şi apărarea intereselor părţilor semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, în vederea asigurării păcii sociale. Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Contractele colective de muncă la nivel de unitate se înregistrează la ITM.
Până la sfârșitul lunii septembrie în judeţul Vaslui erau active 165 contracte colective de muncă, din care 80 de contracte colective au fost înregistrate în anul 2019.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate şi actele adiţionale la acestea se încheie în formă scrisă.
Contractul colectiv de muncă
Dosarul întocmit în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate va cuprinde:
– cererea de înregistrare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate;
– contractul colectiv de muncă, în original, redactat în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt plus unul pentru depozitar, semnate de către părţi;
– dovada convocării părţilor îndreptăţite să participe la negociere;
– împuternicirile scrise pentru reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii şi semnării contractului colectiv de muncă;
– dovezile de reprezentativitate ale părţilor;
– procesele verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conţinând poziţia părţilor;
Cererea de înregistrare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate,va cuprinde următoarele elemente : datele de identificare ale unităţii / sindicatului / reprezentanţilor salariaţilor, după caz (partea care depune spre înregistrare contractul colectiv de muncă); obiectul principal de activitate; natura capitalului social(de stat, mixt sau privat); numărul total de salariaţi ai unităţii; durata contractului,cu menţiunea că acesta se va aplica de la data înregistrării acestuia la inspectoratul teritorial de muncă sau de la o dată ulterioară (art.144 alin.1 din Legea dialogului social nr. 62/2011).
Actul adiţional de modificarea a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate
Dosarul întocmit în vederea înregistrării actului adiţional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate va cuprinde :
– cererea de înregistrare a actului adiţional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate;
– actul adiţional semnat de toate părţile care au încheiat contractul, în original, redactat în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt plus unul pentru depozitar;
– dovada convocării părţilor îndreptăţite să participle la negociere;
– împuternicirile scrise pentru reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii şi semnării actului adiţional;
– dovezile de reprezentativitate ale părţilor;
– procesele verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conţinând poziţia părţilor.
Reprezentativitatea organizațiilor sindicale
Anterior depunerii dosarului pentru obţinerea reprezentativităţii la judecatorie, sindicatele vor depune la ITMVaslui un dosar în formă scrisă şi în format electronic, care va cuprinde: copie a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de dobândire a personalităţii juridice de către sindicat şi a ultimei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de modificare a statutului şi/sau componenţei organului executiv de conducere; declaraţie semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri și dovada privind numărul de angajaţi din unitate, eliberată de angajator.