În perioada 29 ianuarie – 2 februarie, pentru a întări semnificația zilei de 30 ianuarie, desemnată Ziua internațională pentru non-violență în școală, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin Biroul Siguranța Școlară și reprezentanții polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție rurală, împreună cu cadrele didactice și elevii din unitățile de învățământ, au desfășurat 61 de activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.
În cadrul celor 31 de unități de învățământ vizate au fost instruiți 710 elevi. Au fost organizate sesiuni de informare și au fost elaborate materiale-resursă care să susțină comportamentele pozitive și atitudini sănătoase în relațiile inter-umane din mediul școlar. Elevii au prezentat și dezbătut diversele forme ale violenței pe care le cunosc și modul în care acestea pot împiedica dezvoltarea personală a unui elev sau a unui colectiv. Polițiștii prezenți au oferit recomandări prin care au urmărit să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv și au enumerat un set de soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.
Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:
– Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii! Evitaţi prietenia persoanelor violente, sau conflictuale!
– Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi! Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe!
– Dacă un coleg sau prieten vă roagă să faceţi ceva cu care voi nu sunteţi de acord, refuzaţi categoric, indiferent de promisiunile sau ameninţările primite;
– Spuneţi-le prietenilor voştri să nu răspundă cu violenţă la provocările altor grupuri şi atrageţi-le atenţia asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale!
– Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia pentru a fi ajutaţi!
– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!
Recomandări pentru cadrele didactice:
– Identificaţi elevii cu potenţial violent! Implicaţi-i în activităţile şcolare sau de timp liber şi încercaţi să le descoperiţi interesele şi aptitudinile!
– Evitaţi focalizarea doar pe sancţiune şi excludere şi mai mult pe prevenţie şi susţinere a victimei şi a celui violent!
– Introduceţi în sesiunile de dezbateri cu elevii teme relevante pe această problematică!
– Derulaţi programe şi activităţi extracurriculare în unităţile de învăţământ: concursuri tematice, prezentări interactive a unor teme legate de violenţa şcolară! (D.R.)