VIDEO:JUDEȚUL FĂRĂ FILTRU – Oltenești, comuna de la asfalt
Drumul European E581 desparte în două satele Târzii și Oltenești din comuna cu același nume. Deși calea de comunicație e la îndemână bunăstarea nu a descălecat în satele dezlânate de soarele torid al verii. Nici DUMNEZEU nu a fost darnic, în această vară, cu apa. Nu a plouat de foarte mult timp și câmpurile semănate cu grâu, rapiță sau floarea soarelui s-au pleoștit în fața razelor solare. E nemulțumit și Constantin Galeru, primarul comunei Oltenești. Sutele de hectare de pământ roditor în anii trecuți, nu vor produce mai nimic anul acesta. La Oltenești, Tărzii, Vinețești, Curteni și Zgura, case părăsite, oameni plecați prin lumea largă să-și caute un loc de muncă. Primarul, aflat la primul mandat se declară învins de viață și sistem. Nu găsește soluții dătătoare de speranță. Își dorește ca cei plecați aiurea prin lume să revină acasă.
Aşezată între pâraiele Crasna şi Lohan, într-o regiune deluroasă, comuna Oltenești este străbătută de Drumul European care face legătura între Europa și Republica Moldova. Zilnic sute de autoturisme și cisterne calcă asfaltul care frige în fața razelor unui soare nemilos. Fiind înconjurată de păduri ce se întind până hăt departe spre Huşi locuitorii se ocupă cu creșterea animalelor şi agricultură. Denumirea localității provine de la un razeș împroprietărit de Ştefan cel Mare, pe nume Oltenescu. Cu excepţia satului Târzii – sat de clăcaşi – restul localităţilor au fost aşezări de răzeși, care, cu timpul, în mare parte au fost deposedaţi de pământ. Pe plan administrativ, satele comunei au cunoscut diferite modificări. În 1907 locuitorii satului Târzii au participat activ la marea răscoala ţărănească.