VIDEO: Aglomerație la Târgul de Toamnă din Vaslui
Sute de vasluieni au luat cu asalt tarabele celor peste 50 de producători și comercianți prezenți în acest week-end în Piața Traian din municipiul Vaslui, acolo unde a avut loc tradiționala sărbătoare ”Târgul de toamnă”. Organizat ca de obicei de Primăria Vaslui, evenimentul s-a desfășurat pe durata a trei zile, respectiv 27-29 septembrie, timp suficient pentru gospodine de aș face ultimele cumpărături necesare pentru a pregăti conservele de legume și compoturile pentru iarnă.
Desigur, pe lângă fructele și legumele de sezon culese direct din grădini ori din livezile din județ, vizitatorii târgului au putut cumpăra și din produsele tradiționale, cum ar fi pastramă de oaie, miere de albine ori brânză de burduf. Toate acestea au putut fi ”asezonate” cu un must aromat, un pahar de vin ori cu un rachiu de fructe.
Prezent în Piața Traian, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a mulțumit celor care au venit la Vaslui pentru a vinde din roadele pământului sau produse din carne și brânzeturi.
Ca și în anii din urmă, organizatorii nu i-au uitat nici pe gurmanzi ori pe cei care au vrut doar să deguste un mic sau o bere. Pentru aceștia, grătarele cu carne de porc, pasăre și oaie au sfârâit în parcarea pentru taximetre. (Mihai IONESCU)