Orice perioadă care poate fi adunată la vechimea pentru pensie este importantă. De la concedii până la stagiul militar obligatoriu, toate acestea pot fi adăugate la stagiul de cotizare. În cazul concediilor, există cel puţin cinci tipuri care sunt recunoscute ca vechime la pensie. Chiar dacă unele dintre acele perioade sunt necontributive, ele sunt asimilate în legislație ca stagii de cotizare.
Stagiul de cotizare este perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010.
Astfel, persoanele care, în ultimii doi ani anterior naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitării, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv, trei ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. Aceste persoane au dreptul la recunoașterea perioadei de concediu de creștere ca „vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate”, conform OUG nr. 111/2010.
Lista concediilor care sunt considerate vechime pentru stabilirea pensiei
1. Concediul de odihnă
Fiecare salariat trebuie să-și poată lua anual măcar 20 de zile libere, având dreptul la acestea prin Codul muncii, iar perioada de concediu este calculată la stagiul de cotizare. „Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă”, prevede Codul muncii. Așadar, concediile fără plată sunt cele care nu se vor lua în calcul pentru vechimea în muncă.
2. Concediul pentru incapacitate de muncă
Concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă, pentru accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă în baza unui certificat medical, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale. „Perioada de suspendare a contractului individual de muncă în cazul concediului pentru incapacitate temporară de muncă datorată producerii unui accident de muncă sau boală profesională se consideră vechime în muncă”, prevede Legea nr. 346/2002.
3. Concediile pe care le pot lua părinții pentru nașterea şi creșterea copiilor
Concediul de creștere a copilului, cel de risc maternal, concediul de maternitate, cel de acomodare, cel pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și cel paternal sunt luate în calcul ca perioade de cotizare pentru pensie. Concediul de maternitate este luat de salariatele care urmează să nască, acordat împărțit între perioada de sarcină și cea de lăuzie (în total, cel mult 126 de zile). În acest caz, se acordă o indemnizație de 85% din media veniturilor din ultimele şase luni.
4. Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav
Angajații au dreptul și la un concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la șapte ani, conform OUG nr. 158/2005. În cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, concediul este până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru acest tip de concediu există dreptul la o indemnizație lunară de 85% din baza de calcul, care este determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară.
5. Concediul de îngrijitor
Şi concediul de îngrijitor este recunoscut ca vechime în muncă, conform Codului muncii.
În ce condiții stagiul militar obligatoriu este considerat vechime în muncă? Potrivit art. 20 din Legea nr. 3/1977, constituie vechime în muncă și timpul în care o persoană încadrată și-a întrerupt activitatea deoarece ”a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat. În concluzie, de la 1 iulie 1977 și până la 01.04.2001 – data abrogării Legii nr. 3/1977 – perioada în care s-a îndeplinit serviciul militar în termen constituie vechime în muncă”.
În prezent, dispozițiile legale în materie consideră perioada de stagiu militar ca asimilată stagiului de cotizare la pensie.
Noi tipuri de concedii care vor fi recunoscute ca vechime în muncă
Concediile medicale – inclusiv cele pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice – ar urma să fie recunoscute ca vechime în muncă. Acestea sunt recunoscute în acest moment ca stagiu de cotizare, dar nu ca vechime în muncă.
Tipurile de concediu medical ce urmează a fi recunoscute ca vechime în muncă:
- perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă;
- perioada concediului pentru carantină/izolare;
- perioada concediului pentru maternitate;
- perioada concediului de risc maternal;
- perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav;
- perioada concediului pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice.
Trebuie spus că, în acest moment, toate aceste tipuri de concedii medicale sunt recunoscute ca stagiu de cotizare. (D.R.)