Vasluiul devine, în aceste zile, capitala șahului școlar din România, găzduind prima etapă națională a Olimpiadelor Școlare din acest an – Olimpiada Națională a Sportului Școlar la disciplina șah. În perioada 24-26 aprilie 2026, competiția este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui și al Consiliului Județean.
Evenimentul se desfășoară la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” și reunește elevi de liceu, fete și băieți, din toate cele 41 de județe ale țării și din cele 6 sectoare ale Capitalei, confirmând amploarea și importanța acestui eveniment în calendarul sportului școlar românesc.
Prezentarea oficială este programată sâmbătă, 25 aprilie, în sala de sport a unității gazdă, în prezența oficialităților locale și județene. Printre invitați se numără și Vlad Ungureanu, președintele Programului Național „Șah în Școală”, precum și cadre didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Probele de concurs se vor desfășura în diminețile zilelor de 25 și 26 aprilie, urmând ca festivitatea de premiere să aibă loc duminică, de la ora 12:30, în aceeași locație.
Organizatorii subliniază că olimpiada reprezintă nu doar o competiție a performanței, ci și o oportunitate pentru participanți de a experimenta spiritul fair-play-ului și de a descoperi valorile culturale ale municipiului Vaslui. (D.R.)







