Duminică, 3 martie, în prezența prefectului Daniel Onofrei, a fost inaugurat sediul Partidului Național Liberal din comuna Vetrișoaia și, totodată, a fost lansată oficial candidatura lui Vasile Puiu (foto) la funcția de primar al localității.
În fața oamenilor prezenți la adunare, Vasile Puiu, considerat de locuitorii din Vetrișoaia un om serios și cu mare experiență în administrație – de altfel, este fostul edil al comunei! – a evidențiat faptul că a învățat multe în ultimii patru ani: ”Oricine dorește să aibă succes într-o asemenea funcție trebuie să aibă alături o echipă puternică. Personal, nu vreau decât ca Vetrișoaia să meargă pe calea dezvoltării, conform cu nevoile reale ale oamenilor”. (D.R.)