Un minor de 12 ani a murit la Băcești după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod
Grav accident de circulaţie pe raza localității Băcești. Un băiat de 12 ani a murit după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență(ISU) Vaslui, în jurul orei 9:00 ambulanța TIM a Detașamentului de Pompieri a fost solicitată să intervină în localitatea Băcești pentru un copil în vârstă de 12 ani care a fost implict întru-un accident rutier.
Ajunși la fața locului echipajul de la ambulanță l-a găsit pe minor în stop cardio-respirator și a început manevrele de resurcitare.
La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, însă eforturile echipei medicale au fost în zadar, fiind declarat decesul minorului.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului reiese faptul că mașina, înmatriculată în Marea Britanie, a fost condusă de minor.
Acesta a luat fără știința fratelui mai mare autoturismul și a pornit la plimbare pe un drum sătesc din Băcești.
La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod și apoi a ricoșat într-un stâlp de pe marginea drumului.
Cercetările polițiștilor continuă pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a petrecut accidentul.