Astăzi dimineață, a fost efectuată prima etapă a admiterii în clasa a IX-a de liceu. Repartizarea computerizată a candidaților care au susținut Evaluarea Națională s-a realizat automat, la nivel național, printr-un algoritm informatic care ține cont de trei factori:
– Media de admitere (formată exclusiv din media obținută la Evaluarea Națională 2025)
– Opțiunile completate în fișa de înscriere, în ordinea preferințelor
– Numărul de locuri disponibile la liceele din județ.
Elevii cu cele mai mari medii au fost repartizați primii. Pentru fiecare candidat, algoritmul a căutat dacă pentru prima opțiune de pe listă sunt locuri libere. Dacă toate opțiunile erau deja ocupate de elevi cu medii mai mari, candidatul a rămas nerepartizat, indiferent de nota obținută.
Elevii care au fost repartizați trebuie să se înscrie la liceul atribuit în perioada 24-30 iulie. Pe 29 iulie, liceele vor trimite situația locurilor rămase neocupate. În perioada 30 iulie – 1 august, comisiile județene vor rezolva cazurile speciale (candidați nerepartizați, dosare retrase, situații medicale sau personale justificate).
La această oră, sunt disponibile ultimele medii de intrare, pe specializări, după repartizarea computerizată. În județul Vaslui, au fost admiși 2.183 de candidați (98,96%), din 2.206 înscriși (23 de elevi sunt nerepartizați la licee). Au fost disponibile 2.438 de locuri și au rămas neocupate 255. Pentru a le ocupa pe toate, ar trebui să primim și elevi din alte județe. Rămâne de văzut…
Dacă luăm în calcul ultima medie de admitere, cea mai râvnită specializare a fost Matematică-Informatică de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui – 9,30. Urmează aceeași specializare de la Colegiul Național ”Cuza-Vodă” Huși – 8,80 și Științe Sociale de la LMK – 8,57.
La polul opus, cea mai mică medie de admitere pe județ este 1,85 (!!), aparținând unui candidat de la Liceul Tehnologic ”Ghenuță Coman” Murgeni. (D.R.)