Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești, a considerat că este absolut necesară dezvoltarea bazei şi diversificarea ofertei sportive din localitate, în vederea atragerii copiilor şi a tinerilor către mișcarea în aer liber.
”Dragi locuitori ai comunei, în ședința Consiliului Local Dragomirești am implementat un nou proiect: s-au alocat 400.000 de lei din bugetul local pentru construcția unui teren sintetic de fotbal la nivel european în satul Rădeni! Pentru că suntem alături de performanțele elevilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Rădeni, care au participat recent la competiții sportive, am alocat și suma de 5.000 de lei pentru premierea lor. Doresc pe această cale să mulțumesc tuturor consilierilor pentru sprijinul acordat și, în același timp, promit că proiectele frumoase în comuna Dragomirești vor continua”, a declarat edilul.
Trebuie spus că obiectivele sportive sunt foarte importante pentru starea de bine a celor din mediul rural. „Mă refer la sănătatea fizică, dar și la sănătatea morală a acestei comunități. Sunt copii care își pot canaliza constructiv energia și dezvolta spiritul de echipă, astfel că ei sunt adevărații beneficiari ai unor astfel de investiții”, a încheiat primarul Dănuț Iacob. (D.R.)








