
Portmoneul în care se aflau documente, înscrisuri și bani a fost găsit de o tânără care a încercat să intre în contact cu proprietarul lansând un apel pe o rețea de socializare. Ulterior, aceasta s-a deplasat la sediul Poliției Municipiului Bârlad pentru a-l preda organelor de poliție.
Bunul găsit a fost restituit de către polițiști proprietarei care nu mai spera în recuperarea banilor şi documentelor, fiind plăcut surprinsă şi impresionată de fapta tinerei.
“Tânăra care a dat dovadă de spirit civic a primit din partea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean(IPJ)Vaslui o scrisoare de mulțumire, în semn de prețuire și recunoștință pentru promovarea valorilor morale în societate.
Astfel de fapte readuc încrederea în ceea ce înseamnă bună-credință, respect față de aproape și reprezintă un exemplu pentru ceilalți cetățeni.
Mulțumim cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii!”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. (Mihai IONESCU)