Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Bârlad, poate cel mai complex proiect de infrastructură executat în zonă, sunt finalizate și vor fi inaugurate festiv joi, 29 august. Drumul are o lungime totală de 11,281 kilometri, o lățime la platformă de 10 metri, patru poduri, trei pasaje, două intersecții la nivel și două parcări.
Investiția a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului a fost de 189.667.269,13 lei, după ce a fost suplimentată la finele lui decembrie 2020 cu mai mult de 3 milioane de lei. Din total, 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (136.514.287,24 lei), iar 15% este cofinanțarea beneficiarului (24.090.756,56 lei).
”Dragi bârlădeni, a venit momentul să vă dau cea mai frumoasă și cea mai așteptată veste a ultimilor 30 de ani: va fi pusă în circulație șoseaua de centură a Bârladului. Joi, 29 august, va avea loc evenimentul de inaugurare a variantei ocolitoare. Ulterior, în aceeași zi, șoseaua va fi disponibilă traficului rutier”, a declarat Dumitru Boroș (foto jos), primarul municipiului Bârlad. (D.R.)

