Ministerul Educației a pus la dispoziție modelul cererii de înscriere la examenul de bacalaureat. De asemenea, sunt disponibile cererile de recunoaștere/echivalare a probelor ligvistice și digitale.
Înscrierile se fac în perioada 3-7 iunie. În intervalul 17-27 iunie se desfășoară probele de competențe, iar în 1-5 iulie vor fi probele scrise. Primele rezultate vor fi cunoscute pe 8 iulie.
Potrivit procedurii, citate de site-ul edupedu.ro, candidații completează partea I a cererii de înscriere. Cei care solicită recunoașterea/echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a. Liceenii care în cel puțin una dintre clasele a IX-a – a XII-a au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale, recunoscute de către Ministerul Educației, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de bacalaureat completează partea I și partea a III-a din fișa-tip. Candidații care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare. Cei care au obținut, ulterior datei de 15 septembrie 2020, unul dintre certificatele ECDL completează cererea de înscriere și cererea de recunoaștere și echivalare, care este aprobată în urma validării digitale a certificatului.
Calendar bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie:
3-7 iunie Înscrierea candidaților
7 iunie Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
17-19 iunie Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
19-20 iunie Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
19-21 iunie Evaluarea competențelor digitale – proba D
25-27 iunie Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
1 iulie Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00
9-11 iulie Rezolvarea contestațiilor
12 iulie Afișarea rezultatelor finale.
Sesiunea august:
15-22 iulie Înscrierea la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
8-9 august Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
9 august Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
12 august Evaluarea competențelor digitale – proba D
13-14 august Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
19 august Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
20 august Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
21 august Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
22 august Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
26 august Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00-18.00)
27-29 august Rezolvarea contestațiilor
30 august Afișarea rezultatelor finale. (D.R.)