Formularea unui răspuns la întrebarea “oare cum supraviețuiește economic județul Vaslui?” poate pune pe oricine în încurcătură. Avem un pic de industrie constructoare de mașini, ceva confecții textile și din piele, oleacă de agricultură și industrie alimentară, o mână de prestatori de servicii, doi-trei constructori… și cam atât! De cealaltă parte, avem nenumărate instituții bugetofage care, în mare majoritate, de ani de zile, stau cu mâna întinsă spre guvern, că la Vaslui de unde bani? Însă, cu largul concurs al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Vasluiul devine exemplul falsei creșteri economice a anului 2024.
Din ciclul “Noile isprăvi ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză”, astăzi o prezentăm pe cea conform căreia unul dintre cele mai sărace județe ale țării, Vasluiul, va avea anul acesta o creștere economică mai mare decât cea de la nivel național! Nu vă bucurați! Totul este doar pe hârtie, în speță, o creștere rezultată din umflarea unor indicatori. În realitate, Vasluiul va rămâne așa cum îl știm, cu puțini salariați, dependent de bugetul național și cu ce mai slabă perspectivă de dezvoltare până în 2027.
Dar să admitem că, potrivit datelor CNSP (instituție din subordinea guvernului!!), Vasluiul va înregistra în 2024 un procent de creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 3,6%, în condițiile în care PIB-ul României va spori cu 3,4% (3,7% în Regiunea Nord-Est). Și prognoza pentru 2025 și 2026 plasează Vasluiul în topul județelor în ceea ce privește procentul în cauză: 4,3% anul viitor (4,3% în regiune, 4,2% în țară) și 4,6% pentru 2026 (la fel ca în regiune și în țară)!
Să mai luăm niște cifre emise de CNSP. În acest an, în Vaslui, salariul mediu net va ajunge la 3.627 de lei pe lună, în creștere cu 8% față de 2023, iar numărul de angajați va spori cu 0,8%. Același indicator pentru Regiunea Nord-Est va fi clar mai mare – 4.154 de lei. Nivelul mai mic de la Vaslui comparativ cu regiunea se va păstra și în anii următori. Pentru 2025 este prognozat un salariu mediu net de 3.890 de lei în Vaslui și de 4.475 de lei la nivelul regiunii, pentru 2026 salariul mediu net în Vaslui este estimat la 4.141 de lei, iar la nivel de regiune – 4.787 de lei, iar pentru 2027 în județ câștigul salarial mediu net va fi de 4.380 de lei, iar la nivelul regiunii va fi de 5.084 de lei. Comparând toate datele, observăm repede că vasluienii ar trebui să fie nemulțumiți, mai ales că județul nostru va fi întrecut de toate celelalte din regiune!
Chestiunile enumerate oricum nu reflectă crudul adevăr pentru că media salarială e ținută sus de sistemul bugetar, care include o treime din totalul angajaților județului nostru, de circa 53.900 – cel mai scăzut număr din regiune! Plus vreo 8.700 de șomeri înregistrați oficial. Și dacă tot am ajuns la șomaj, trebuie spus că la noi a ajuns la 8% din populația activă, în timp ce la nivelul regiunii de Nord-Est este la jumătate – 4,1%. În 2025, Vasluiul va avea o rată prognozată a șomajului de 7,8% (3,8% la regiune), în 2026, de 7,5% (3,5% la regiune), iar în 2027, de 7,3% (3,4% la regiune). Problema este că și dacă CNSP are dreptate sută la sută, angajații vasluieni vor rămâne cel mai prost plătiți din Uniunea Europeană (UE), doar prin Bulgaria găsindu-se amărâți mai mari decât noi. În toate statele dezvoltate ale UE salariul mediu net depășește 1.800 de euro, în unele dintre ele chiar 2.000 de euro. Cel mai bine plătiți sunt locuitorii din Luxemburg, unde salariile medii trec de 3.600 de euro, urmați de cei din Danemarca – 3.500 de euro. În Franța, Germania, Italia, Olanda și Austria, veniturile din salariile lunare depășesc 2.600 de euro. (D.R.)