Salvați Copiii filiala Vaslui redeschide programul de tip Școală după Școală pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate
Odată cu începerea unui nou an școlar, Salvați Copiii filiala Vaslui redeschide programul de tip Școală după Școală pentru copiii rămași singuri acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate. Numai în județul Vaslui, sunt 6.803 de copii afectați de migrația economică a părinților în afara țării.
Mihai IONESCU
Aproape 95.000 de copii (94.896 ) au rămas acasă, în grija unui singur părinte sau a rudelor, arată statistica ANPDCA, dar cifrele obținute de Ministerul Educației Naționale de la Inspectoratele Școlare Județene pentru finalul anului 2017 indică un număr mult mai mare: 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate. Pentru județul Vaslui, datele colectate de MEN indică un număr de 6.803 de copii afectați de migrația economică a părinților în afara țării, înscriși în unități școlare.
În anul școlar 2019-2020, peste 50 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate din județul Vaslui vor beneficia de suport educațional, psihologic și social prin programul dezvoltat de Salvați Copiii, iar persoanele în grija cărora au rămas, de consiliere psiho-socială și îndrumare juridică.
De asemenea, alți peste 200 de copii cu părinții plecați peste hotare și persoanele în grija cărora rămân, îndeosebi din comunități rurale, vor beneficia de servicii de informare și consiliere, prin intermediul caravanelor locale, toate acestea cu sprijinul financiar al PEPCO România.
”Copiii rămași singuri acasă, după ce ai lor au plecat să lucreze în afara țării, sunt copii cărora li se cere să se maturizeze înainte de vreme, să înțeleagă realități complicate și să accepte că prima zi de școală începe fără ca părinții să le fie fizic alături, pentru că muncesc în străinătate.
Rolul nostru, la Salvați Copiii, e să îi sprijinim în tot acest proces emoțional și să fim alături cu tot ceea ce ei au nevoie: sprijijn pedagogic, consiliere psihologică, integrare socială”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
De la inițierea programului dedicat copiilor rămași singuri acasă, peste 7.500 de copii și 5.200 de adulți au beneficiat de suportul echipei Salvați Copiii, cu sprijinul echipelor multidisciplinare formate din asistenți sociali, psihologi și cadre didactice, în 17 centre de zi din București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Dâmbovița (2 centre), Iași, Hunedoara (2 centre), Mureș (2 centre), Neamț, Suceava, Vaslui, Timiș.