Vineri, peste 60 de voluntari au răspuns apelului Consiliului Județean, Primăriei municipiului reședință și Federației Tinerilor din Vaslui pentru a planta 200 de arbori pe aliniamentul străzii Decebal. Primarul Lucian Braniște le-a transmis celor prezenți mulțumiri pentru spiritul civic și i-a asigurat că, peste ani, când tinerii de azi vor reveni acasă după finalizarea studiilor, materialul săditor plantat acum îi va aștepta, iar ei vor putea fi mândri: ”Mulțumesc Goscom SA pentru sprijin. Primăria municipiului Vaslui reamenajează spațiile verzi pe această stradă, care va deveni una modernă și va oferi condiții de siguranță participanților la trafic. Mă bucur că la acțiunea de plantare a materialului săditor au participat atât de mulți tineri, alături de autoritățile locale și județene”.
„Aș dori să felicit Primăria municipiului Vaslui pentru inițiativa de a organiza această acțiune de plantare de copaci, care va contribui semnificativ la înfrumusețarea zonei. Este o acțiune ce aduce în prim-plan implicarea comunității, iar prezența tinerilor este un semn încurajator. Mă bucur că am avut ocazia să particip alături de acești tineri entuziaști și să susținem împreună protejarea mediului înconjurător. Mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitatea de a contribui la un viitor mai verde. Sunt încrezător că acești copaci vor prinde rădăcini și vor transforma această zonă într-un spațiu plăcut și sănătos pentru toți cetățenii”, a menționat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Acțiunea de plantare a fost sprijinită de Federația Tinerilor din România, dar și de către preșcolari.
15 martie – 15 aprilie: Luna plantării arborilor
În anul 1902, la iniţiativa cărturarului Spiru Haret, ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, a fost organizată pentru prima oară „Serbarea sădirii arborelui”, acțiunea luând în timp caracterul unei adevărate sărbători de primăvară naţionale. În anul 1936, la iniţiativa ilustrului silvicultor Marin Drăcea, înalt funcţionar în Ministerul Domeniilor, a avut loc lansarea manifestării „Luna plantării arborilor”, împădurindu-se în acel an 3.714 hectare, în cadrul a 2.910 serbări cu 388.000 de participanţi. Din anul 1989, aceasta se serbează în perioada 15 martie – 15 aprilie, iar începând cu anul 2008, odată cu reeditarea noului Cod Silvic – Legea nr. 46/2008, se revine la vechea denumire, respectiv „Luna plantării arborilor“, titulatură sub care se desfășoară aceste manifestări şi astăzi.
Totodată, în scopul creşterii gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a pădurilor, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, în fiecare an începând din 2013, pe 21 martie, la nivel mondial este sărbătorită Ziua Internaţională a Pădurilor, declarată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară printr-o acțiune la Ocolul Silvic Brănești – Direcția Silvică Ilfov, în cadrul căreia au fost plantați 13.000 de puieți forestieri, pe o suprafață de peste două hectare. La eveniment au participat cei din conducerea executivă a regiei, Direcția Silvică Ilfov, precum și elevi ai Colegiului Silvic ”Theodor Pietraru” din Brănești.
În campania de împăduriri din această primăvară, Romsilva va regenera 7.940 de hectare de fond forestier (circa 80% din programul anual), din care 5.335 de hectare prin regenerare naturală și alte 2.605 hectare prin regenerare artificială, adică prin lucrări de împăduriri. Cele mai mari suprafețe regenerate natural sunt administrate de către direcțiile silvice Suceava – 725 de hectare, Caraș-Severin – 701 hectare și Bacău – 429 de hectare. În ceea ce privește regenerările artificiale, cele mai mari suprafețe de fond forestier care vor fi împădurite sunt administrate de către Direcția Silvică Suceava – 813 hectare, urmată de Direcția Silvică Neamț – 370 de hectare și Direcția Silvică Maramureș – 336 de hectare.
De asemenea, vor fi efectuate lucrări de completări pe o suprafață de 1.899 de hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe alte 443 de hectare. Pentru toate aceste lucrări de împăduriri, completări și refaceri vor fi utilizați aproximativ 19 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. În ultimii cinci ani, Romsilva a regenerat 71.539 de hectare de fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.921 de hectare prin regenerări naturale și 22.618 hectare prin regenerări artificiale, plantând peste 130 de milioane de puieți forestieri. (D.R.)



