În perioada 20-21 ianuarie 2024, în diferite intervale orare, atât pe timpul zilei, cât și al nopții, peste 35 de cadre ale structurilor de poliție rutieră, ordine publică și investigare a criminalității economice au participat la acțiuni cu efective mărite pe teritoriul de competență al Secțiilor 1, 2 și 6 Poliție Rurală Vaslui. S-a urmărit depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care conduc vehicule sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost instituite 21 de filtre rutiere, fiind legitimate peste 380 de persoane, controlate peste 290 de vehicule și derulate 256 de testări alcoolscopice și 12 testări cu dispozitivele Drugtest. Totodată, au fost verificate 7 unități comerciale. Polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei. De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și reținute trei permise de conducere, dintre care unu pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive.
Între altele, la data de 20 ianuarie 2024, ora 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția străzilor Decebal și Hușului, din municipiul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani din Vaslui. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a două substanțe psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, drept pentru care persoana a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (D.R.)