Miercuri, peste 30 de cadre ale Serviciului de Ordine Publică și altor subunități ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (polițiile municipale, polițiile orășenești, precum și cei din cadrul secțiilor de poliție rurală), precum și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean și Inspectoratul General pentru Imigrări au desfășurat o amplă acțiune pe linia combaterii și prevenirii migrației ilegale, în zonele de interes operativ.
Au fost legitimate 119 persoane, între care 83 de cetățeni străini, și verificate 83 de vehicule și 10 firme. Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.600 de lei: una pentru abateri la Legea nr. 61/1991, 7 pentru abateri la OUG nr. 195/2002 și două pentru abateri la HG nr. 984/2005. Totodată, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare. (D.R.)