Grevă generală, în această dimineață, la penitenciarele din Vaslui și Craiova. Sute de angajați au ieșit în stradă au blocat timp de patru ore accesul în/din închisori din cauza condițiilor deficitare de muncă, a lipsei de personal și de siguranță.
Sindicatele au avertizat de mai multă vreme că penitenciarele nu mai sunt centre de reabilitare, ci au devenit școli de criminalitate, unde deținuții devin mai violenți decât la încarcerare: ”Polițiștii de penitenciare din Craiova și Vaslui refuză să mai intre în serviciu marți, 15.10.2024, începând cu ora 07:00 și blochează timp de câteva ore activitatea penitenciarelor, fiind nemulțumiți că sunt furați, trădați de politicieni și obligați să muncească în condiții insalubre, că sunt în număr insuficient și fără mijloace de siguranță, situație care le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar și viața”, se arată într-un comunicat al Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).
Sindicaliștii spun că „zilnic, polițiștii de penitenciare sunt jigniți, amenințați de către deținuți și nu este lună în care măcar un angajat să nu fie agresat fizic”. FSANP a cerut măsuri imediate pentru a proteja personalul, altfel „situația va escalada rapid”.
Polițiștii de penitenciare au spus că nu vor fi „carne de tun” pentru deținuți și au criticat lipsa de reacție a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor: ”În acest an, un deținut i-a tăiat nasul unui polițist la Penitenciarul București – Rahova. Cât timp va mai dura până când un deținut va ucide un polițist? Ne trimiteți zilnic la moarte, fără să vă pese de noi și de familiile noastre”. (D.R.)







