Proiectul inițiat de deputatul ALDE Vaslui,Daniel Olteanu, cunoscut ca „Autostrada Vasluienilor”, aparține în totalitate bârlădenilor și județului Vaslui. Cel mai slab primar din istoria Bârladului nu este de aceeași părere…
Este cel mai important proiect de infrastructură care s-a făcut vreodată în județul Vaslui, cu o valoare estimată de aproape 900 milioane euro. Pe data de 7 Iulie 2020, la Bârlad, a primit semnăturile care îl pun pe linie dreaptă!
Directorul general al CNAIR, doamna Mariana Ioniță, și reprezentantul asocierii care a câștigat licitația pentru Studiul de Fezabilitate au semnat contractul pentru „Autostrada Vasluienilor”, așa cum e denumit Drumul Expres Tișița–Albița.
“Ca inițiator al acestui obiectiv strategic, m-am luptat etapă cu etapă pentru îndeplinirea lui. Puțini au crezut în munca mea, dar acum îmi exprim bucuria că a venit și momentul unei victorii. Singura întârziere reală în foaia de parcurs a acestei investiții majore a fost în ultimele patru luni, adică în guvernarea PNL, exact între momentul desemnării câștigătorului și semnării contractului, de altfel partea cea mai simplă. (Dar ce să aștepți de la unii care au scos fără niciun scrupul „Autostrada Vasluienilor” din Legea Bugetului de stat?)
Aici se încheie partea frumoasă…
… și începe partea penibilă, în care, pe principiul calului fără dinți adus la târg să fie făcut de râs, a fost parașutat la poza semnării contractului cel mai slab primar din istoria Bârladului, într-o încercare disperată de a confisca proiectul.
Atât de mare a ajuns disperarea cauzată de lipsa de realizări, încât s-au pus în mișcare rotițe la București, doar-doar va fi lipit și Dumitru Boroș de ceva, după patru ani de tăiat frunză la câini.
După ce au votat împotriva proiectului în Parlament, după ce pe mine m-au executat în PNL pentru că am inițiat acest proiect și l-am dus până la stadiul de implementare, după ce și-au pus oamenii să mă înjure pe Facebook pentru insistența mea de a „trage” pentru acest obiectiv, peneliștii s-au decis că unica soluția de a „îngrășa mârțoaga” e să îi dea să mânânce munca mea, așa că încearcă să-i pună pe tavă nici mai mult nici mai puțin decât „Autostrada Vasluienilor”, Drumul Expres Tișița – Albița, adică munca mea de patru ani.
Vă înțeleg disperarea! Vă condamn însă lipsa de rușine și impostura! Nu mi-am închipuit niciodată că veți ajunge la nivelul ăsta de hoție!
De patru ani furați Bârladul – se vede la câini, la gropi, la ce și cum se facturează, acum furați și munca de patru ani a unor oameni? Patru ani m-ați înjurat pentru proiectul ăsta, pentru că l-am inițiat, pentru că mă bat în favoarea lui, acum îl furați???
Sunteți penibili, vă vede o țară întreagă! Legătura lui Dumitru Boroș cu „Autostrada Vasluienilor” e ZERO. Habar nu are despre subiect, îl mai și faceți de râsul unei țări întregi, cum am zis mai sus! S-a văzut și azi, omul e pe dinafară. La cel mai simplu test pe subiectul Drumului Expres Tișița – Albița, primarul Boroș e băgat sub masă de orice consilier al meu, pentru că noi am muncit la acest proiect, știm despre ce vorbim!
În timpul Guvernării PNL, semnarea contractului pentru Drumul Expres Tișița – Albița a întârziat peste patru luni după momentul atribuirii, iar finalizarea Variantei Ocolitoare Bârlad s-a amânat un an, până în 2022. Astea-s realizările!!! Nu vă lăudați cu astea?
A-l face acum de râs pe încă primarul Boroș, prin încercarea de a-mi confisca proiectul, arată multă, multă disperare! Odată ce ai pierdut încrederea bârlădenilor, n-o mai recâștigi. Oricâți „recuperatori” de la guvern ai chema în sprijin, tot cel mai slab primar din istoria Bârladului vei rămâne.
MULȚUMESC încă o dată tuturor celor care au crezut în proiectul Drumului Expres Tișița – Albița și l-au susținut!”, a declarat deputatul ALDE Vaslui, Daniel Olteanu.