Cadrele didactice amenință cu o grevă generală în învățământ, cu începere de pe 8 septembrie, în contextul nemulțumirilor legate de salarii și de măsurile de austeritate anunțate de guvern. Sindicatele din educație, în special Federația „Spiru Haret”, au anunțat că sunt pregătite să organizeze o acțiune revendicativă masivă, similară celei din 2023, dacă nu vor exista reacții adecvate din partea autorităților la problemele cu care se confruntă sistemul educațional.
De cealaltă parte, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că o eventuală grevă în luna septembrie nu va aduce beneficii pe termen lung și a făcut apel la rațiune, subliniind că situația financiară a țării este gravă. El a recunoscut că problemele legate de salarii și burse sunt reale, dar a sugerat că greva ar putea întârzia soluțiile necesare.
Conform liderilor sindicali, se preconizează că, în loc să fie la catedră, aproximativ 30.000 de profesori vor participa la proteste în fața Ministerului Educației, pe 8 septembrie. În acest sens, este nevoie de semnăturile cadrelor didactice.
„Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a guvernului! Salarii decente, recuperarea drepturilor bănești câștigate în instanță, condiții mai bune în școli, toate promisiunile au fost uitate. De ce? Pentru că așa s-a procedat în învățământ de fiecare dată. Promisiuni au fost cu nemiluita, realizări… deloc! Acum, ministrul ne-a anunțat că vor crește și normele didactice, vor fi tăieri de burse șamd. Probabil se așteaptă instalarea unui nou guvern ca să se descurce situația din învățământ… Ne-am săturat să fim bătaia de joc a guvernanților! Haideți să facem grevă până se rezolvă problemele, așa cum a fost acum doi ani!”, sună un mesaj postat pe rețelele sociale.
Reamintim că pe 22 mai 2023 a fost declanșată o grevă generală în sistemul de învățământ, care a implicat 150.000 de profesori și încă 60.000-70.000 de alte cadre didactice și auxiliare. În timpul acțiunilor de protest, au existat multiple încercări ale sindicatelor și profesorilor de a negocia cu guvernul, precum și cu președintele Klaus Iohannis. Demonstrații simultane au avut loc în București și în alte câteva orașe mari la nivel național. Pe 12 iunie 2023, sindicatele au anunțat suspendarea grevei generale, cu condiția ca propunerile lor de majorare a salariilor să fie aprobate printr-o ordonanță de urgență a guvernului, ceea ce s-a și întâmplat. Greva de atunci a dus la amânarea examenelor pentru clasa a VI-a, precum și a examenelor orale de la sesiunea de bacalaureat din 2023. (D.R.)