Astăzi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vaslui s-a întrunit în ședința convocată de primarul Lucian Braniște pentru a analiza atacurile câinilor fără stăpân asupra unor ferme și stâne din apropierea orașului. Pornind de la această situație, au fost analizate atât obligațiile crescătorilor de animale, cât și măsurile pe care autoritățile locale trebuie să le aplice pentru a limita riscurile.
Mihai Ponea, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, a prezentat cadrul legislativ, subliniind că deținerea de animale presupune nu doar drepturi, ci și obligații clare: proprietarii sunt responsabili să solicite crotalierea și înregistrarea animalele. Ca urmare, Primăria municipiului Vaslui, SC Goscom SA și DSVSA au decis asupra următoarelor acțiuni:
– pe termen scurt, montarea unor cuști speciale pentru capturarea câinilor agresivi în zonele în care s-au semnalat, de-a lungul timpului, situații deosebite;
– pe termen mediu și lung: demararea unei campanii DSVSA de vaccinare gratuită a tuturor câinilor microcipați din municipiu; lansarea unei acțiuni de conștientizare a proprietarilor de câini de rase comune și metiși ai acestora cu privire la importanța microcipării și sterilizării animalelor; demararea campaniei de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor, în special în zonele de case și suburbii, acolo unde se întâlnesc cel mai adesea animale domestice lăsate în libertate.
„Siguranța cetățenilor și protejarea comunității noastre rămân o prioritate. Gestionarea responsabilă a animalelor, atât domestice, cât și sălbatice, presupune colaborare între autorități și locuitori. Avem obligația să respectăm legea și să fim proactivi pentru a evita situațiile care pun în pericol oameni și animale”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște. (D.R.)