În perioada 7-31 martie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu colegi din cadrul subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (polițiile municipale, polițiile orășenești, precum și cei din cadrul secțiilor de poliție rurală) au efectuat controale privind modul de asigurare a securităţii sălilor şi incintelor de exploatare a jocurilor de noroc, în care funcţionează aparate slot-machine. S-a urmărit existența analizelor de risc la securitatea fizică și gradul de implementare a măsurilor corespondente, funcționalitatea conexiunii sistemelor de alarmare împotriva efracției la dispeceratul de monitorizare și intervenție, evaluarea reacției echipajelor de intervenție ale societăților, respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003, republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, și ale HG nr. 301/2012, modificată și actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003. Au fost efectuate 112 verificări a funcționalității sistemelor de securitate și 51 de simulări de panică.
S-a constatat că, dintre cele 51 de unități verificate, 50 (!!) nu aveau întocmită analiza de risc la securitate fizică, iar 9 nu aveau implementate măsurile de securitate stabilite de documentul în cauză. Totodată, 13 unități nu respectau cerințele minimale de securitate. Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.100 de lei.
Toate obiectivele din categoria unităților menționate vor fi monitorizate permanent în vederea respectării cerințelor de securitate, precum și în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de furt sau tâlhărie pretabile a fi săvârșite în incintele acestora. (D.R.)