Pe 8 și 9 august, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au efectuat controale pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme. A fost constatată săvârșirea a 7 infracțiuni, prevăzute și sancționate de Legea 84/1998 (republicată) privind mărcile și indicațiile geografice. Totodată, au fost verificați 73 de agenți economici, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 166.000 de lei: 25 pentru abateri prevăzute şi sancţionate de OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 12 pentru abateri prevăzute și sancţionate de OG 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, 2 pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 3 pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și una pentru o abatere prevăzută și sancționată de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.
De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri (îmbrăcăminte și încălțăminte) în valoare de peste 38.900 de lei, în vederea cercetării și stabilirii provenienței, și confiscați peste 7.150 de lei. (D.R.)