La atâta amar de vreme de la Revoluție și într-un an 2024 decretat ca super-electoral (alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale), ai crede că peisajul politic ar trebui să arate o mare diversitate, ca să acopere oarecum toate opţiunile, preferinţele și necesităţile economice sau sociale. Chiar putem găsi, pe ici – pe colo, figuri onorabile, oameni cu principii sănătoase, cu o gândire structurată pozitiv, cu realizări.
Din păcate însă, din diverse cauze, marea majoritate a celor care ies în față din partidele de la noi nu sunt deloc pregătiţi. Mai mult, sunt captivi, de zeci de ani, ai unui impuls de amăgire, de fermecare, de vrăjire prin care votanților să li se atenueze simţul critic, intuiţia și verticalitatea cu care fac alegerea.
Unul dintre aceștia este și proaspătul președinte al organizației Tineretului Național Liberal din comuna Fălciu, Cătălin Zaharia. El a avut ghinionul să-l accepte ca mentor pe președintele PNL Fălciu, Titinel Ursu, ajuns consilier județean printr-un concurs nefericit de împrejurări, după care a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate și a primit interzis la a mai candida. În lipsă de altceva, vrea să-l bage pe gâtul sătenilor pe tânărul său discipol.
Iată ce ne propun cei doi ”corifei” pe Facebook: ”Toți tinerii care doresc să vină acasă din străinătate să beneficieze gratuit de un loc de casă din partea Primăriei Fălciu! Dacă doresc să deschidă o activitate economică în comuna Fălciu, vor fi scutiți de taxe și impozite pentru o perioadă de 5 ani. Acest proiect este valabil și pentru tinerii din comuna Fălciu care doresc să-și întemeieze o familie și nu dispun de un loc de casă!”
Prin urmare, o declarație care susține încălcarea a cel puțin 3 legi mari și late! Este clar că oamenii din comună și fălcienii plecați peste hotare sunt luați de fraieri! Oare cum pot să-i mintă în față? Să explice domnii liberali din Fălciu cum vor modifica ei Codul Fiscal! Prin ce putere? Decid ei ce face Percepția sau cum i-or fi spunând ei la ANAF? Fac o magie și scot terenuri și taxe? Sau, pur și simplu, ignoră legile? Să le explice asta celor care ar dori să-i ștampileze la urne!
De aici desprindem un prim îndemn pentru alegători: nu-i votaţi pe cei care promit aiurea-n tramvai! (D.R.)