Plutonierul Fandarac Ionela, din Detașamentul de Pompieri Bârlad, a arătat încă o dată că spiritul salvator nu se oprește niciodată, nici măcar în timpul liber.
Într-un moment dificil, colega noastră a intervenit cu calm și dăruire pentru a ajuta o femeie de 45 de ani, lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni în municipiul Bârlad.
La fața locului au sosit un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean, care au continuat îngrijirile medicale. Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare.
Suntem mândri de Ionela și o felicităm pentru reacția promptă și profesionalismul său!
Pentru un pompier, fiecare clipă poate însemna o viață salvată, iar gesturile făcute din inimă, chiar și în afara serviciului, fac o diferență uriașă.

