De luni, 10 iulie, prin ordin al prefectului de Vaslui, Daniel Onofrei, au fost constituite comisii mixte care au ca scop efectuarea de controale în centrele sociale din județ. Aceste comisii sunt formate din reprezentanți ai mai multor instituții: Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecția Socială, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Cei în cauză se ocupă de verificarea și monitorizarea celor 54 de centre rezidențiale existente în județ, dintre care 47 deținute de instituții publice și 7 de entități private. Sunt verificate centrele sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, copiilor din sistemul de protecție socială și persoanelor vârstnice. Scopul acestor controale este de a se asigura că aceste instituții respectă toate normele și reglementările în vigoare, asigurând astfel un mediu sigur și adecvat pentru toți rezidenții, respectiv: igienă, sănătate, securitate, alimentație și respectarea drepturilor rezidenților. Comisiile mixte evaluează amănunțit condițiile de cazare, serviciile medicale și sociale oferite, respectarea protocoalelor și procedurilor de lucru, precum și conformitatea cu normele de siguranță și protecție a muncii.
Rezultatele verificărilor efectuate în centrele sociale sunt centralizate și integrate de către Instituția Prefectului Județului Vaslui. Pe baza informațiilor transmise de către reprezentanții instituțiilor participante la acțiune, se întocmește un raport zilnic.
Până azi, 13 iulie, au fost verificate 22 de centre sociale. Ca rezultat, au fost aplicate 280 de sancțiuni contravenționale, constând în avertismente și amenzi în valoare totală de 145.000 de lei. Totodată, au fost dispuse măsuri complementare în cazul Centrului de asistență medico-socială Codăești, constând în retragerea autorizației sanitare de funcționare.
”S-au dispus și alte măsuri în sarcina centrelor rezidențiale, stabilindu-se termene de realizare a acestora. Ulterior, vor fi efectuate noi verificări pentru a constata modul de conformare. Prin aplicarea acestor sancțiuni, autoritățile din județul Vaslui doresc să asigure respectarea strictă a regulilor și normelor în centrele sociale, pentru a proteja drepturile și bunăstarea rezidenților și pentru a asigura un mediu sigur și adecvat în aceste instituții”, ne-a declarat prefectul Daniel Onofrei.
În urma verificărilor, s-au constatat următoarele deficiențe:
– lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu;
– gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase;
– spații neigienizate;
– nerespectarea condițiilor de păstrare a alimentelor;
– instalații sanitare neconforme;
– nerespectarea capacității maxime a centrelor;
– starea deplorabilă a mobilierului;
– lipsa instruirii personalului privind utilizarea substanțelor biocide. (D.R.)