25 de polițiști ai Serviciului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean și al Direcției Silvice Vaslui, au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă. Astfel, sâmbătă, 19 iulie, peste 25 de cadre au instituit 8 filtre rutiere, fiind legitimate peste 115 persoane și controlate peste 80 de autovehicule. Au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Totodată, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 18.600 de lei: cinci pentru abateri la HG nr. 984 din 2025 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, cinci pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 171 din 2010 privind privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 16 pentru abateri la regimul rutier (OUG nr. 195 din 2002).
S-au confiscat 3,7 metri cubi de material lemnos (cherestea) fără documente specifice de transport, precum și 26 de kilograme de trufe. Produsele – care pe piața neagră costă cam 2.500 de lei cheresteaua, respectiv 13.000 de euro trufele – au fost predate reprezentanților Direcției Silvice. (D.R.)