În aceste zile, administrația comunei Vinderei va da startul proiectării unui parc fotovoltaic, etapă care va dura aproximativ două luni, urmată de ordinul de începere a execuției.
”Am mai făcut un pas important pentru comuna noastră. Pe 4 decembrie am semnat contractul pentru proiectarea și execuția investiției „Capacități de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu în Comuna Vinderei, Județul Vaslui”, 254 de Kw, cu o valoare de 1.567.038,47 lei fără TVA, atribuit public prin licitație. Câștigătorul este Vodafone România SA”, a declarat Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei.
Până la finalul anului 2026, investiția va fi funcțională și va compensa consumul de energie electrică al sistemelor de apă, canalizare și iluminat public, ceea ce va reduce semnificativ costurile de operare.
”Lucrăm în paralel și la proiectul pentru capacități de stocare de 1,5 MW și pregătim documentația pentru un al doilea parc fotovoltaic în zona Docani, care ne va apropia de independența energetică a comunei și de stabilitatea tarifelor la serviciile publice. Vă mulțumesc pentru încredere. Continuăm munca pentru Vinderei”, a mai spus primarul Ionuț Ghiur. (D.R.)







