Până pe 5 noiembrie vasluienii mai pot depune cereri pentru Loteria Vizelor
Loteria vizelor, programul guvernamental al Statelor Unite prin care sunt selectaţi imigranţi din întreaga lume pentru a se muta pe tărâmul făgăduinţei, a început pe 2 octombrie. Cererile de înregistrare pot fi trimise până marţi, 5 noiembrie, ora 19,00 (ora României), fiind acceptate numai electronic, fără a se percepe vreo taxă de participare, a anunțat Ambasada SUA la București.
Diferit faţă de anii precedenţi este că anul acesta, cei care vor să trăiască în America trebuie să introducă acum în aplicaţie informaţiile din paşaport. În plus, fotografia trebuie să fie recentă, făcută în ultimele şase luni. Dacă este o poză veche care a mai fost utilizată pentru Loteria Vizelor, candidatul va fi descalificat automat, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA.
Sursa citată arată că este foarte important ca participanţii să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puţin la data de 30 septembrie 2021. Acest număr unic ajută la protejarea participanţilor la Loterie împotriva fraudei, încălcării legii sau problemelor poştale.
Condiţia minimă pentru că aplicaţia să fie acceptată este ca doritorul să aibă cel puţin diplomă de Bacalaureat sau să dovedească faptul că a muncit cel puţin 2 ani.
Referitor la câştigători, Ambasada SUA precizează că începând din 5 mai 2020, participanţii la programul Loteria Vizelor 2021 vor putea folosi numărul unic de confirmare atribuit la înregistrare, pentru a verifica online dacă cererea lor a fost selecţionată.
Anul trecut s-au înscris la loteria vizelor 80.000 de români, dintre ei au fost selectaţi 516, iar la final doar 148 au primit viza în Bucureşti.