Peste 70 la sută dintre părinți și elevi cred că temele pentru acasă sunt obositoare, monotone, dificile și stresante. Cel puțin acestea sunt rezultatele studiului cu privire la rolul temelor, realizat recent de Ministerul Educației. Cei mai mulți dintre respondenții chestionarului recunosc faptul că temele sunt utile pentru elevi pentru a întări ceea ce s-a predat la clasă, dar, de regulă, sunt mult prea repetitive și monotone. Elevii și părinții își doresc teme diferențiate, provocatoare, pe care să le rezolve creativ.
Raportul mai arată că 75-80 la sută dintre cei chestionați consideră că temele consumă mare parte din timpul liber al copiilor, conducând la neliniște, îngrijorare sau chiar stres. Această afirmație este susținută de către părinți (70,7 la sută) și de către elevi (67,8 la sută), în ponderi mai ample la liceu și la gimnaziu, unde și complexitatea temelor este mai mare.
În privința adoptării unui act normativ care să reglementeze rolul temelor pentru acasă și timpul necesar efectuării acestora, opiniile cadrelor didactice sunt împărțite. O parte dintre profesori consideră că temele trebuie să beneficieze de o reglementare juridică pentru o raportare la un cadru comun, evitându-se astfel excesele legate de volum, grad de dificultate sau timpul necesar efectuării acestora. La polul opus se situează cei care cred că această chestiune trebuie să fie gestionată numai de ei, în funcție de particularitățile clasei la care predau.
Respondenții susțin că se impune acordarea unei atenții speciale nu doar tehnicilor de învățare independentă, care contribuie la formarea unor deprinderi de rezolvare independentă a unor sarcini, ci și tehnicilor de lucru în echipă, care ajută la dezvoltarea competențelor de comunicare, negociere și management al timpului. Sunt și alte propuneri, care au în vedere nevoia de stabilire a unor teme pentru acasă cu caracter interdisciplinar sau transdisciplinar, alternarea temelor clasice, tradiționale, cu cele cu caracter practic-aplicativ, legate de viața reală, diferențierea între temele zilnice și cele cu termen mai lung de realizare (săptămânal, bilunar, lunar, semestrial) pentru formarea și dezvoltarea abilităților și competențelor elevilor legate de managementul timpului.
Fetele și băieții se raportează la teme în mod diferit. La nivel general, ponderea elevilor care susțin efectele pozitive ale temelor este mai mare în rândul fetelor, comparativ cu băieții.
La studiu au participat 70.952 de respondenți, dintre care 27.383 de părinți (84% mame), 32.786 de elevi și 10.783 de cadre didactice din toate județele țării. Din județul nostru, au răspuns întrebărilor din chestionar doar 518 persoane (locul 36 din 42, adică 41 de județe și municipiul București), dintre care 93 de elevi, 290 de părinți și 135 de cadre didactice. (D.R.)