”Se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu” – o propoziție care se aude destul de des din gura unor vasluieni trecuți de prima tinerețe. Cu bune și cu rele, regimul comunist rămâne un reper în existența multora, care își amintesc că, pe vremuri, toată lumea avea locuințe și un loc de muncă, însă lipseau libertatea de exprimare, alimentele, curentul, căldura șamd.
Chiar dacă pâinea era raționalizată, iar curentul electric se întrerupea câte două ore seară de seară, unora le dă un sentiment de nostalgie să vorbească despre “epoca de aur”, când industria părea să funcționeze, dar după Revoluție a fost vândută la fier vechi. Marea majoritate a populației Vasluiului avea un nivel de trai modest, dar controlat și sigur. De fapt, oamenii erau siguri că nu cad sub limita existenței.
Acum, încercăm să facem, folosindu-ne de datele Institutului Național de Statistică, o comparație între viața din cele două perioade atât de diferite din istoria postbelică. Cel mai important aspect este reprezentat de bani și de puterea de cumpărare. În anul 1965, salariul mediu net oscila între 800-1.000 de lei. În 1989, același salariu ajunsese la 3.538 de lei, valoare care abia în 2021 a fost egalată.
Ne referim la 1965 pentru că atunci a avut loc o reducere a prețurilor la bunurile de consum. Printre mărfurile vizate se numărau aparatele de radio, țesăturile și confecțiile din fibre artificiale, cafeaua etc.
În intervalul 1974-1975, a avut loc o majorare a salariilor, eșalonată pe ramuri economice. Retribuția minimă a muncitorilor calificați din sectorul industrial creștea de la 1.040 de lei la 1.346 de lei, venitul garantat în zootehnie sporea de la 1.200 la 1.300 de lei, în legumicultură creștea de la 900 la 1.000 de lei, iar în pomicultură, de la 800 la 1.000 de lei.
Noi creșteri de retribuții și venituri s-au realizat în 1977-1980. În industrie, majorările au fost între 15-23 la sută. În egală măsură au sporit pensiile și alocațiile pentru copii.
Paralel, în intervalul 1978-1980, au avut loc majorări succesive de prețuri la produse importante: cafea, măsline, piper, arahide, pește, ouă, conserve din fructe și legume, conserve din pește, produse zaharoase etc. Procentele de majorare au variat între 7,7 la sută pentru supe concentrate și 112 la sută pentru fructele uscate.
Înainte de 1990, pâinea avea un preț cuprins între 2 lei și 3,5 lei, dar în ultimii ani de comunism era raționalizată, se introduseseră cartelele. Cei care aveau mai mult de suferit erau țăranii pentru că se presupunea că au grâul lor, așa că nu primeau cartele. Depindea și de zona în care locuiai.
Berea ajunsese de la 3 lei în 1965 la 6-7 lei în 1980. Pentru cei care fumau pe atunci, pachetul de “Carpați” costa 2,75 de lei cel fără filtru, respectiv 3,50 lei cu filtru. În cazul în care cumpărai un borcan de iaurt, pentru acesta nu plăteai nici măcar un leu. Un borcan de smântână la 250 de grame costa 3,25-3,75 lei, în funcție de procentul de grăsime, dar ca să o cumperi se impunea să stai la cozi interminabile. Vestita înghețată Polar, cea pe care, de câțiva ani, multe companii încearcă să o reînvie, costa pe atunci un leu, până la 1,75 lei.
Kilogramul de carne, care în unele zone urbane era o marfă extrem de rară, ajungea la 18-24 de lei, iar litrul de lapte era 2,50 lei. În fine, cafeaua servită la restaurant costa 3 lei. Pensia medie de atunci era de 2.000 de lei.
La categoria bunuri de consum, dacă vorbim de biciclete, acestea costau, fie că erau aduse de la ruși, fie din producția proprie, între 800-1.000 de lei, echivalentul unui salariu în anii ‘60 și a jumătate de salariu în anii ‘70. Dacă vorbim de un televizor, oferta nu era prea bogată, dar unul alb-negru costa între 2.000-4.000 de lei în anii ‘70-‘80.
Cea mai cunoscută marcă de autoturisme a României ante- și post-decembrie 1989 a fost Dacia. Mașina costa în anii ‘80 cam 70.000 de lei, echivalentul a doi-trei ani de muncă. Cam tot atât costă și acum.
Dincolo de aceste comparații, care ar putea părea favorabile trecutului, când ne referim la perioada de dinainte de revoluție, trebuie neapărat să pomenim de înapoierea în care trăiam cu toții, de lipsa oricărei informații valide, de penuria de alimente și produse de orice fel, de lipsa curentului electric, a apei calde, a căldurii, de trimiterea cu forța a elevilor, studenților și militarilor la muncile agricole, de propaganda deșănțată, de cultul personalității conducătorilor „iubiți”, de defilările megalomanice de 23 August și nu numai, de îndoctrinarea permanentă, care încă are efecte…
Concluzia este una singură: regimul comunist, care s-a prăbușit în urmă cu 34 de ani, a însemnat mai mult decât lipsa condițiilor decente de viață. Perioada respectivă a fost și una a aberațiilor de zi cu zi, care, privite retrospectiv, nasc o întrebare legitimă: cum am putut suporta așa ceva? (D.R.)
