A trage chiulul este de mult o modă printre elevi. Cei mai mulți dintre ei pleacă de la ore, dar nu acasă, ci în barurile sau în cafenelele din zona unităților de învățământ în care studiază. Problema este ridicată de mai mulți ani de cadrele didactice, dar nu și-a găsit încă rezolvarea, legea fiind călcată în picioare. Directorii se plâng că elevii își găsesc refugiul în baruri, polițiștii fac raiduri, dar activitatea “bombelor” nu pare a fi perturbată. Cu alte cuvinte, localurile au ajuns să concureze cu succes sălile de clasă ale liceelor din Vaslui.
Și mai grav este că preferința elevilor pentru cel mai consumat drog legal din România, alcoolul, este încurajată la maximum de unii comercianți, care își deschid crâșme în imediata apropiere a școlilor și liceelor. De obicei în pauze, dar și în timpul orelor, elevii vin “la o cafea și o țigară” sau chiar să se mai încălzească la o tărie.
Hotărârea de Guvern nr. 128/1994 interzice amplasarea localurilor cu vânzare de țigări și alcool în incinta unităților de învățământ, în curțile acestor imobile și pe trotuarele sau aleile de acces în instituțiile de învățământ. La nivel local, distanța-limită a fost stabilită la 50 de metri, însă nici aceasta nu se aplică. Așa se face că la toate cafenelele din preajma liceelor, dimineața ori în jurul prânzului, cu greu se mai găsește o masă liberă.
“Nu facem o oră. Profesorul a avut o problemă. Mă bucur că mi-am revăzut colegii și, chiar dacă școala înseamnă trezit de dimineață, va fi și distracție, cum a fost și anul trecut”, spune un elev.
“Eu sunt la muncă de dimineață. Când ar trebui să plece el la cursuri, noi suntem sătui de muncă. De unde să știm că, în loc să meargă să învețe, el pierde vremea prin baruri. Școala trebuie să ia măsuri. Cel mai bine ar fi să închidă porțile și să nu lase copiii să iasă pe durata orelor de curs”, ne-a declarat părintele unui elev de clasa a XII-a.
Trebuie însă spus că autoritățile locale nu stau degeaba. Ieri, 87 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au derulat activități pentru prevenirea și combaterea absenteismului în rândul elevilor din școli și licee. Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.
”Au fost instruite 1.379 de persoane, dintre care 1.264 de elevi, 184 dintre aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și societate. Totodată, au fost depistați 125 de elevi care absentau de la ore (se aflau în afara unităților de învățământ) și care au fost îndrumați spre sălile de curs. Au fost verificați 61 de agenți economici situați în vecinătatea unităților de invățământ, fiind constatate și aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.680 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vaslui, care transmite următoarele recomandări pentru părinți:
– Interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră.
– La finalul fiecărei zile, discutați cu copilul dumneavoastră despre cum a decurs timpul petrecut la școală. Atunci când observați schimbări comportamentale negative sau atitudine ostilă, comunicați cu acesta pentru rezolvarea în comun a situațiilor cu care se confruntă.
– Încercați să îi cunoașteți cu adevărat pe copii și să vă apropiați de prietenii lor și familiile acestora!
Sfaturi pentru elevi:
– Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii și căror anturaje vă alăturați. Evaluați-vă prieteniile pentru a evita persoanele conflictuale, agresive sau cu comportamente antisociale.
– Nu răspundeți la provocări care vă pot conduce la situații neplăcute și nu vă lăsați influențați de ceilalți. Analizați de unii singuri sau împreună cu părinții riscurile la care puteți fi supuși.
– Dacă vă regăsiți în situații în care sunteți amenințați sau obligați să faceți lucruri pe care nu le doriți sau cu care nu sunteți de acord, refuzați categoric și anunțați un adult.
– Fiți prudenți la contactul cu persoanele necunoscute, pentru a nu deveni victime ale acestora.
– Atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Aceste substanţe sunt în strânsă legătură cu infracţionalitatea.
– Relaționați cu părinții voștri despre momentele importante de la școală. (D.R.)