De luni, 3 martie, prin dispoziția primarului Dumitru Boroș, Iulian Bîca (foto), fost senator al României în legislatura 2020-2024, ocupă funcția de administrator al municipiului Bârlad.
„Cei care mi-au urmărit, de-a lungul timpului, activitatea şi conduita au apreciat cu siguranță profesionalismul şi seriozitatea cu care mi-am asumat fiecare responsabilitate. Sunt, înainte de toate, un om pe care îl caracterizează disciplina și sunt convins că disciplina va fi atuul meu, un factor mobilizator pentru întreg aparatul executiv și pentru buna desfășurare a activităților pe care le voi coordona!Experienţa mea administrativă, alături de buna colaborare pe care am avut-o cu domnul primar Dumitru Boroș în domenii esenţiale pentru Bârlad sunt garanţii că voi aduce un plus de eficienţă în administraţia municipiului. Am acceptat cu bucurie această provocare pentru că Bârladul este orașul căruia îi datorez multe! Nu văd niciun impediment să putem face împreună performanță administrativă, mai ales că echipa domnului primar Boroș este una deja stabilă, sudată și care are un scop comun: dezvoltarea orașului”, a declarat Iulian Bîca.
”La nivelul municipiului Bârlad se derulează și urmează a se derula proiecte de investiții de o amploare și complexitate considerabile, mult mai importante decât cele de până acum. Experiența domnului Iulian Bîca, seriozitatea și rigurozitatea pe care i le știu toți cei care îl cunosc ne sunt de mare folos la nivelul administrației locale. Volumul de muncă este imens, iar preluarea unora dintre sarcini de către un om care cunoaște atât realitățile locale, cât și felul cum funcționează administrația centrală poate face diferența în ceea ce privește gestionarea timpului și urmărirea calității lucrărilor”, a menționat primarul Dumitru Boroș. (D.R.)