Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (I.P.J.), cu sediul în municipiul Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr. 1, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere la masterul profesional pentru formarea ofițerilor de poliție “Științe penale pentru asigurarea ordinii și siguranței publice”, organizat în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, anul universitar 2023-2024. Masterul are durata de un an, împărțit în două semestre (60 de credite de studiu transferabile) și se organizează la forma de învățământ cu frecvență, domeniul de studii universitare „Drept”.
Programul se adresează celor care doresc să devină ofițeri de poliție și îndeplinesc condițiile de participare la concurs, absolvenții urmând a fi repartizați în cadrul Poliției Române, potrivit nevoilor beneficiarului. Locurile scoase la concurs sunt bugetate, fără taxă de școlarizare, iar recrutarea candidaților se va face în funcţie de domiciliul/reşedinţa înscrisă în cartea de identitate. Candidaţii cu domiciliul/reședința în localităţi din judeţul Vaslui, aşa cum este înscris/ă în cartea de identitate, se vor adresa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, electronic, la adresa de e-mail: resurseumane@vs.politiaromana.ro.
Cererea de înscriere se depune în perioada 18-26 iulie, la adresa de e-mail menționată anterior. La concursul de admitere pot participa absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai învățămantului superior de lungă durată și absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai programelor de studii universitare de licență cu minimum 240 de credite de studiu transferabile.
Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 18-26 august, iar proba de evaluare a cunoștințelor se susține la data de 12 septembrie, conform planificării Academiei de poliție “Alexandru Ioan Cuza”.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot accesa site-ul I.P.J. Vaslui, la adresa: https://vs.politiaromana.ro/Carieră/Admitere. (D.R.)