În pofida declarațiilor sforăitoare ale autorităților centrale, mulți vasluieni continuă să se lupte cu sărăcia cruntă. Aceasta este și cauza pentru care mii de copii sunt neșcolarizați și subnutriți, nevoiți să muncească pentru o porție de mâncare. Cifrele arată că din cinci vasluieni unul trăiește în mizerie, iar un altul e la limita sărăciei.
Județul Vaslui este, așa cum toți admitem, printre ultimele din țară ca nivel de trai, investiții, infrastructură, dezvoltare. Ne-am consolat cu ideea că suntem necăjiți, că nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude și că aproape nimic nu se poate face. Încă așteptăm o minune care să ne ridice din “hăul” în care ne-am afundat de ani de zile
Conform datelor oficiale, multe familii din zona noastră trăiesc de pe o zi pe alta, din cei 1.000-1.500 de lei lunar pe care îi strâng din alocații și diverse ajutoare sociale. Singura șansă pentru copii de a nu avea destinul părinților ar fi să meargă la școală, numai că educația este ea însăși un lux într-o asemenea sărăcie.
“Am șase copii și toți sunt acum la școală. Unul a terminat a opta anul trecut, nu am avut posibilitatea să-l trimit mai departe”, spune un bărbat din Voinești.
Tot potrivit statisticilor, la sate, unul din trei copii trăiește în sărăcie – adică de peste trei ori mai mult față de media europeană – nu știe ce înseamnă o vacanță, mănâncă rar carne și nu are în casă căldură sau televizor. Părinții lor s-au și obișnuit să stea la mila statului.
Conform datelor Ministerului Muncii, situația Vasluiului este absolut deprimantă pentru un județ dintr-o țară a Uniunii Europene. În termeni tehnici, sărăcia absolută afectează până la 40% din populația unei localități de la noi. Acești oameni nu-și permit nici măcar un coș minim de consum, cu o valoare de circa 2.500 de lei/persoană. În acest coș intră doar mâncarea, curentul, încălzirea, apa și alte servicii. Pare o sumă mică, însă mulți dintre vasluieni nu dispun de ea în fiecare lună.
De ce s-a ajuns aici? De ce nu reușim nici măcar să reducem puțin decalajul față de restul județelor? Ce ne lipsește? Infrastructura! Nimic nu subminează competitivitatea Vasluiului în acest moment așa cum o face infrastructura, de aceea riscăm să rămânem în zona periferică a economiei europene, cu toate consecințele care decurg de aici. Specialiștii spun că Vasluiul este mai aproape, economic vorbind, de Republica Moldova.
Aveam probabil speranța că, după alegerile de la 1 decembrie 2024, prin parlamentarii pe care noi, vasluienii, i-am trimis să ne reprezinte, vom reuși să schimbăm lucrurile, că aceștia vor sparge ușile guvernului, că vor bate cu pumnul în masă ca să obțină acele investiții fără de care ne afundăm tot mai tare. Nu s-a întâmplat deloc așa, astfel că în continuare suntem martorii unui exod de locuitori – cadre medicale, profesori, specialiști în mai toate domeniile, chiar muncitori necalificați – care părăsesc Vasluiul pentru că în alte județe sau în alte țări au șansa să trăiască decent. În rest, las’ că are statul grijă de noi! (D.R.)