
Deși nespontan, planificat de câteva zile, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean au dat formă astăzi unui gest de omenie, de solidaritate. Receptivi la mesajul transmis de conducerea Liceului “Ștefan Procopiu” Vaslui, colegii noștri au mers la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad pentru a dona sânge în speranța că o tânără în vârstă de doar 23 de ani aflată în suferință, absolventă a liceului vasluian, va birui boala.
Și, dacă ar fi să solicite răsplată pentru ceea ce au făcut, ea ar consta în cât mai multe replicări ale gestului lor din partea semenilor.
Jandarmii participă constant la campanii de donare, în efortul comun de a aduce speranță și încredere celor a căror viață depinde de sânge şi nu au pretenția a fi considerați buni dar vor fi mereu acolo unde va fi nevoie de ei: pe stradă sau, cazul de astăzi, în saloane ale unităților sanitare!(Mihai IONESCU)