Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui anunță angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, coduri CAEN 41 – ”construcții clădiri”, 42 – ”lucrări de geniu civil” și 43 – ”lucrări speciale de construcții”, că până la finele anului curent se va desfășura ”Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă”, în patru etape.
Prima etapă se va desfășura în luna aprilie prin mediatizare și informarea celor vizați direct în legătură cu modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, respectarea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă și organizarea de dezbateri în cadrul ITM.
A doua etapă se va desfășura în intervalul mai-noiembrie prin verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru respectarea prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, asigurarea securității și sănătății lucrătorilor – acțiuni de control la angajatori.
A treia etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei la nivel local și a rapoartelor de control. A patra etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei la nivelul Inspecției Muncii și întocmirea raportului final.
Obiectivele Campaniei
În domeniul relațiilor de muncă:
– Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori;
– Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor;
– Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL și de a le transmite la ITM;
– Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
– Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale menționate;
– Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
În domeniul securității și sănătății în muncă:
– Creșterea gradului de implicare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, îndeosebi prevenirea riscului de cădere de la înălțime și cel al surpării malurilor la lucrările de excavații.
– Asigurarea de echipamente individuale și colective de protecție. Respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor.
– Implementarea măsurilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de ridicat.
– Intensificarea acțiunilor de control la șantierele temporare sau mobile la care se execută lucrări de excavație și construcția de structuri rutiere. Aceste lucrări pot fi identificate pe baza declarațiilor prealabile transmise către ITM, așa cum prevede art. 47 din HG 300/2005, și a constatărilor efectuate de inspectorii de muncă în teren.
ITM Vaslui informează pe această cale antreprenorii și lucrătorii asupra obligativității respectării în șantiere a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, astfel:
– Încheierea contractelor individuale de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității (art. 10 – art. 16 din Codul Muncii);
– Respectarea prevederilor HG nr. 905/20217 și HG nr 295/2025, după caz, privind transmiterea în REVISAL/REGES ONLINE a datelor privind încheierea, modificarea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
– Obligativitatea păstrării la locul de muncă a unui exemplar al contractului individual de muncă (art. 16 din Codul Muncii);
– Evidența exactă și reală a orelor lucrate de fiecare salariat, cu precizarea orei de început și a celei de sfârșit a programului de lucru (art. 119 din Codul Muncii);
– Respectarea regimului de muncă pentru tinerii sub 18 ani (art. 13 din Codul Muncii);
– Respectarea timpului de lucru și repaus zilnic, conform normei de muncă prevăzute în contractul individual de muncă și/sau în concordanță cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 111-116 din Codul Muncii);
– Respectarea prevederilor legale privind contractul individual de muncă pentru timp parțial (art. 103-107 din Codul Muncii);
– Respectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive și/sau acordarea sporului de repaus săptămânal, după caz (art. 137-138 din Codul Muncii);
– Respectarea pevederilor legale privind munca suplimentară (art. 120-124 din Codul Muncii);
– Respectarea prevederilor legale privind acordarea zilelor de concediu, precum și a zilelor de sărbători legale (art. 144-153 și art. 139-143 din Codul Muncii);
– Respectarea prevederilor legale privind garantarea și asigurarea în plată a salariului minim brut pe țară în domeniul construcțiilor (art. LXIX din OUG nr. 156/30.12.2024);
– Evitarea situațiilor de muncă subdeclarată (art. 15 din Codul Muncii);
– Obligativitatea negocierii colective la inițiativa oricăreia dintre părți, în termen maxim de 45 de zile, în cazul angajatorilor care au minimum 10 lucrători, și a încheierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate (art. 97 alin. 1 și 4 din Legea nr. 367/2022);
– Obligativitatea respectării prevederilor privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru șantierele temporare sau mobile (HG 300/2006):
a. Existența planului de securitate și sănătate al șantierului în conformitate cu prevederile articolelor 10-19 și 54 lit. b) din HG 300/2006. Acesta trebuie să fie redactat încă din faza de elaborare a proiectului, prezentat înainte de deschiderea șantierului și trebuie ținut la zi pe toată durata efectuării lucrărilor. Pe măsură ce sunt elaborate, planurile proprii de securitate și sănătate ale antreprenorilor și subantreprenorilor trebuie să fie integrate în planul de securitate și sănătate al șantierului. Planul propriu de securitate și sănătate trebuie să fie consultat și avizat de către coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării, medicul de medicina muncii și membrii comitetului de securitate și sănătate (acolo unde e cazul) sau de către reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice.
b. Desemnarea coordonatorului de securitate așa cum prevăd articolele 4-9 și 53 din HG 300/2006. Desemnarea coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării trebuie să se facă înainte de începerea fazei de elaborare a proiectului lucrării. Coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării trebuie să aiba competența necesară exercitării funcției.
c. Existența registrului de coordonare completat și ținut la zi conform prevederilor articolelor 37-40 și 54 litera f) din HG 300/2006.
d. Existența dosarului de intervenții ulterioare întocmit în conformitate cu prevederile art. 41 și 54 litera c) din HG 300/2006. Acesta trebuie să fie transmis coordonatorului în materie de securitate si sănătate pe durata realizării lucrării, pe bază de proces-verbal care se atașează la dosar.
e. Implicarea persoanelor responsabile din domeniul securității și sănătății în muncă în toate fazele de proiectare și de execuție a lucrărilor (studiu, concepție, elaborarea proiectului și perioada de execuție a lucrărilor pe șantier), respectiv manager de proiect, șef de șantier, antreprenor, subantreprenor, coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării proiectului și a realizării lucrării.
f. Identificarea și evaluarea riscurilor, stabilirea măsurilor care trebuie luate pentru evitarea riscurilor de accidentare și a bolilor profesionale (risc de explozie la lucrările subterane/supraterane, risc de electrocutare prin atingere directă sau indirectă în cazul rețelelor electrice sau cablurilor subterane/supraterane, risc de surpare etc.).
g. Obligativitatea realizării măsurilor dispuse în procesele verbale anterioare, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă. (D.R.)







