40 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr” Câmpina tocmai și-au început cariera în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Vaslui, după ce au depus jurământul de credință. În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată, tinerii au fost repartizați pe funcțiile disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Astfel, proaspeții agenți de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică, poliție rutieră, reținere și arest preventiv, investigații criminale, în cadrul subunităților IPJ Vaslui, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Până la terminarea perioadei de tutelă, tinerii vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență. Le dorim mult succes în carieră! (D.R.)







