Luna trecută, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 10,64%, de la 11,23% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 18,73%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 11,16%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (I.N.S.). Dintre produsele alimentare, zahărul conduce detașat în topul scumpirilor, cu 58% față de aceeași perioadă a anului trecut. După zahăr, avem untul, care s-a scumpit cu mai bine de 32 de procente, iar margarina cu 31 de procente.
Dacă vorbim de servicii, transportul aerian a suferit cele mai mari creșteri, cu 46 de procente. Energia termică s-a scumpit cu 24 de procente.
”Indicele preţurilor de consum în luna mai comparativ cu luna aprilie este de 100,64%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2023 comparativ cu decembrie 2022) este de 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 este 10,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) este 14,7%”, se arată în comunicatul I.N.S.
Trebuie spus că Banca Naţională a României a revizuit ascendent la 7,1% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a menţinut estimarea de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024.
Topul țărilor europene în privința inflației anuale
Date extrem de interesante vin dinspre Eurostat legate de modul în care țările U.E. au fost afectate de inflația anuală. Astfel, România a depășit media UE, dar Ungaria este extrem de afectată, stabilind un record al ultimilor ani.
Inflația anuală a ajuns la o medie de 6,1% în zona euro, și la 7,1% în ansamblul U.E. Dintre statele membre, cele mai scăzute rate anuale ale inflației din mai 2023 au fost în: Luxemburg (2,0%), Belgia (2,7%), Danemarca și Spania (2,9%). Cele mai mari rate ale inflației au fost contorizate în: Ungaria (21,9%), Polonia și Cehia (12,5%) Cu un an mai devreme, rata era de 8,1%. Inflația anuală a Uniunii Europene a fost de 7,1% în mai 2023, în scădere de la 8,1% în aprilie. (D.R.)