”Hoții îți invadează intimitatea”
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în cadrul campaniei ”Hoții îți invadează intimitatea”, aceasta având drept scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuință.
Împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Feroviare Vaslui, li s-a oferit cetățenilor aflați în zona Gării C.F.R. Vaslui, precum și celor aflați în zona adiacentă acesteia, suportul informaţional necesar privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţia în vigoare, modurile de operare, modalităţile de autoprotecţie.
De asemenea, s-au desfășurat activități preventive la un număr de 6 asociații de locatari de pe raza municipiului Vaslui, administratorii acestora, împreună cu peste 60 de locatari, primind numeroase recomandări și materiale informative.(Mihai IONESCU)