“Grădina copiilor – Eco-alternativa sălii de clasă” este un proiect implementat de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza”, și finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, coordonat la nivel național de Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul Lidl România, și implementat local de Fundația Comunitară Iași. Proiectul, desfășurat în perioada iulie-noiembrie a.c., urmărește două componente interdependente:
– Dezvoltarea eco-spațiului outdoor de învățare experiențială, adresat în special comunității (elevi, părinți, personal) Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Vaslui și în general ecosistemului școlar local. Astfel, pe circa 600 de mp de spațiu verde din curtea școlii s-a amenajat “Grădina copiilor” – o eco-alternativă la sala de clasă, în vederea stimulării învățării experiențiale outdoor – acesta fiind un spațiu de grădinărit, spațiu de studiu și socializare, spațiu de observare, spațiu de reciclare, dotat cu un minimum de mobilier de exterior.
– Dezvoltarea în rândul a minimum 40 de copii din municipiul Vaslui a abilităților de gestionare proactivă a unui mediu sustenabil, prin învățarea experiențială, utilizând baza materială verde – “Grădina copiilor”: atelier 3R – realizare, din materiale refolosibile, a obiectelor utile sau ornamentale pentru grădină, ateliere de confecționare căsuțe pentru păsări.
Cu implicarea elevilor Școlii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” Vaslui, sprijinul cadrelor didactice și al părinților implicați voluntar în proiect, „Grădina copiilor” a devenit realitate. Acest spațiu de învățare, relaxare, joacă și socializare va fi inaugurat miercuri, 27 august, începând cu ora 10.00, în cadrul evenimentului de deschidere. (D.R.)







