Luni, 11 septembrie, zecile de mii de preșcolari și elevi din județ vor reveni în bănci pentru cursurile anului școlar 2023-2024. Ei vor trebui să se pună serios cu burta pe carte, nu de alta, dar la redeschiderea cursurilor li se va cere insistent acest lucru de către tona de politicieni care vor participa la festivități.
Astfel, deputații și senatorii și-au luat o ”zi de lucru în teritoriu” pentru luni, ca să fie văzuți de elevi, dar mai ales de profesori și părinți, că doar ei vor vota la anul.
Incendiarul anunț a fost făcut de conducerea Camerei Deputaților, la finalul ședinței Biroului Permanent: “Luni, deputații au activitate în circumscripțiile electorale, marți va fi zi cu programul zilei de luni, miercuri, cu programul zilei de marți, iar joi, cu programul de miercuri”. Despre vineri nu ni se mai spune nimic, că doar e zi liberă pentru neobosiții noștri aleși…
O decizie similiară a fost adoptată de Senat. (D.R.)