Municipiul Vaslui a găzduit, din nou, una dintre cele mai apreciate manifestări dedicate muzicii folk și tinerelor talente artistice, Festivalul-concurs „Mai cu Folk”, ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Vaslui, a reunit pe scenă zeci de concurenți din România și Republica Moldova.
Trofeul Festivalului a fost câștigat de Călin Nicolae, iar Premiul „Ion Chiriac” a fost acordat Grupului „Haiducii”, pentru prestația artistică deosebită. Premiile pentru creație au revenit artiștilor David Gabriel Toader, Beatrice Dumitriu, Teodora Anechite și Anastasia Crețu, apreciați de juriu pentru originalitate și sensibilitate artistică.
Pe categorii de vârstă, individual și grup, premiul I a fost obținut de Călin Xenia, Grupul MIMA, Stoian Nicolas, Grupul CRISTAL, Sumilova Salomeea, Frații Călin, Stoian Ionuț și ZORI Band.
Ediția din acest an s-a bucurat de o participare numeroasă, în concurs fiind înscriși 148 de artiști din România și Republica Moldova. Tinerii au venit din orașe precum Iași, Piatra-Neamț, Galați, Brăila, Bârlad, Vaslui, Chișinău și Ialoveni. Festivitatea de premiere a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, și a primarului municipiului Vaslui, Lucian Braniște.
„Festivalul «Mai cu Folk» a devenit un reper cultural important pentru județul Vaslui și pentru întreaga regiune. Mă bucur să văd atât de mulți tineri talentați care aleg să promoveze muzica folk și actul artistic autentic. Felicit organizatorii, concurenții și câștigătorii pentru nivelul ridicat al acestei ediții și sunt convins că mulți dintre acești tineri vor avea un parcurs artistic remarcabil”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan.
Recitalurile festivalului, mult apreciate de public, au fost susținute de Pavel Stratan (foto jos), vasluianca Mădălina Dorneanu și ploieșteanca ALMA Andronache, câștigătoarea ediției „Mai cu Folk” 2025.
“Felicitări tuturor concurenților! Câștigători sau nu, cu toții s-au pregătit foarte bine, iar mulțumită lor, la Vaslui folkul a redevenit, pentru două zile, limbajul comun al sufletelor, al prieteniei și sincerității, al memoriei vii și recunoștinței pentru numele de seamă ale folkiștilor vasluieni care au făcut istorie: Ion CHIRIAC și Valeriu PENIȘOARĂ”, a menționat primarul Lucian Braniște. (D.R.)








