„Epidemie” de obezitate. „Se mănâncă mult și prost”
Medicii nutriționiști din Vaslui avertizează din nou cu privire la creșterea alarmantă a numărului de obezi la nivelul județului. Situația este îngrijorătoare și în ceea ce privește copiii, care au obiceiuri alimentare nesănătoase și ajung chiar și pe mâinile psihoterapeuților. De vină sunt părinții, spun medicii, pentru că le asigură bani copiilor să-și cumpere tot felul de dulciuri.
Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la finele primului semestru, erau luați în evidența medicilor de familie peste 10.000 de copii și adulți cu obezitate, cei mai mulți din mediul urban. Adică stau în localități unde la tot pasul întâlnim „atracții” precum pizzerii, gogoșerii, cofetării, shaormerii etc. Mai exact, numărul celor care s-au îngrășat peste măsură este de 10.018. Din total, 290 sunt copii mai mici de 15 ani (132 urban și 158 rural), iar 9.728 sunt adolescenți peste 15 ani și adulți de toate vârstele (5.257 în urban și 4.471 în rural).
De vină sunt obiceiurile nesănătoase și lipsa sportului.
”În primul rând, obiceiurile alimentare. Se mănâncă mult și prost, în sensul că se mănâncă mult făinos, multă grăsime și mult dulce. Mișcare se face, dar poate nu este mișcarea care trebuie făcută. Oricum, persoanele care deja au o tendință spre obezi-tate nu mai fac deloc mișcare. Din păcate, chiar și copiii sunt predispuși la obezitate. Mesele neregulate și accesul la tot ce este pe piață sunt principalii factori care determină obezitatea la copii. Foarte mulți sunt obezi din cauza chioșcurilor din apropierea școlilor, unde nu există altceva decât sucuri, sticks-uri, snacks-uri, hamburgeri, pizza. Cred că și părinții greșesc pentru că le oferă copiilor suportul bănesc ca să aibă permanent acces la asemenea mizerii”, a declarat Mihaela Vlada, directoarea DSP Vaslui.
“Copiii vor fi bolnavii de mâine, dacă nu facem nimic”
Obezitatea reprezintă cea mai frecventă problemă nutrițională la nivel mondial, prevalența ei fiind în creștere cu 14-20% pe an. Este o boală care implică factori genetici, de mediu, psihologici și socio-culturali și care poate induce o serie de complicații metabolice, mecanice și psihologice pe termen lung, jucând un rol important în hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, hiperlipemie și arteroscleroză.
“Copiii sunt crescuți cu anumite preferințe alimentare. Gustul se formează de când sunt mici. Trebuie să-i învățăm cu alimentele sănătoase. Copiilor nu prea li se mai dă la școală pachet de acasă, au bani la ei și își cumpără ce vor de la chioșc sau de la fast-food. Apoi ajung acasă și rămân toată ziua în fața calculatorului, nu mai aleargă, nu mai fac mișcare. Copiii vor fi bolnavii de mâine, dacă nu facem nimic. Diabetul de tip II nu era prezent la copii în urmă cu câțiva ani. Acum, apare la mulți dintre ei. Este o boală cronică, pe care copilul o va duce toată viață. Pe de altă parte, cura de slăbire clasică nu este indicată în cazul copiilor. Este total greșit să le scoți din alimentație pâinea ca să scadă în greutate. Copilul poate mânca și cartofi, și orez, și pâine, dar preparate cât mai sănătos. Este bine să se asigure zilnic cantitatea de proteine din ouă, carne și tot zilnic trebuie să mănânce și lactate. Sunt principii pe care trebuie să le respectăm cu toții”, a mai spus Mihaela Vlada.
“Obsesia mămicilor de a îndopa copiii“
Cantitatea de alimente de care copiii au nevoie pentru a-și satisface necesarul energetic diferă în funcție de vârstă, greutate, sex și activitate fizică. Cele mai multe greșeli apar din cauză că nu se respectă orele de masă.
“Se mănâncă haotic. Nu se respectă micul dejun, la care trebuie să avem o gustare, omletă, iaurt cu biscuiți. La prânz, trebuie să le dăm copiilor mâncare gătită și desert pe bază de fructe sau plăcintă. A treia masă trebuie să fie cina, deci între aceste mese este bine să nu le dăm nimic. Eventual, se mai pot mânca fructe. O greșeală frecventă este că nu așteptăm să li se facă foame copiilor. Este bine să nu le dăm ciocolată măcar până la vârsta de trei ani”, explică Mihaela Vlada.
O altă greșeală provine din tendința părinților de a-și “vitaminiza” copiii.
“Asistăm zilnic la tendința mămicilor de a îndopa copiii. Se exagerează cu tot felul de cereale, cu vitamine. Din această cauză, copiii se îngrașă, li se mărește stomacul și este foarte greu, după un an, doi, trei, să schimbăm aceste transformări. Odată ajuns la obezitate, un copil foarte greu poate deveni un adult cu o viață normală”, atrage atenția directoarea DSP Vaslui. (Mihai IONESCU)