Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024. Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Sinteza rezultatelor din acest an:
- 31.237 de candidaţi prezenți (86,48%) din totalul celor 35.971 cu drept de participare;
- 2.669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie, iar 49 au fost eliminaţi din examen (dintre care 11 petru fraudă/tentative de fraudă);
- 28.519 lucrări au fost transmise la centrele de evaluare (dintre acestea, 51 au fost anulate, în condițiile prevăzute de metodologie);
- au fost evaluate lucrările a 28.468 de candidați;
- 11.928 de candidați (41,9%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 74 au obținut nota 10) – număr în ușoară creștere comparativ cu anul trecut. La Vaslui, 37,5% dintre profesori au luat cel puțin 7. Nu a fost nicio notă de 10. La nivel național, Iașul a ieșit cel mai bine, cu 50,2%, iar Călărașiul a fost cel mai slab, cu 23,7%;
- 10.629 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, consemnându-se o creștere semnificativă față de anul trecut.
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) până la ora 21:00, respectiv miercuri, 24 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1-6 august. (D.R.)