Automatele de sucuri, cafea sau lapte, alături de spălătoriile self-serice auto și de haine, vor trebui să elibereze şi ele bonuri fiscale, altfel proprietarii lor riscă amenzi uriaşe. Legea intră în vigoare la 1 octombrie.
Agenții economici care dețin astfel de automate mai au câteva luni pentru a-și programa aparatele să emită bon fiscal. În cazul in care nu se va întâmpla acest lucru, vor fi amendați cu sume cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei.
Noua lege prevede și altfel de sancțiuni. De exemplu, Fiscul va putea confisca întreagă suma nejustificată și va putea suspenda activitatea agentului economic. (D.R.)