Tinerii voluntari din proiectul „Construim împreună un viitor mai bun” au trăit o nouă experiență inspirațională în cadrul „Cafenelei de idei și fapte bune”, eveniment dedicat dialogului, reflecției și învățării prin exemple reale de implicare civică. Invitatul special a fost Costel Zară, vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, care a acceptat provocarea de a deveni „cartea vie” a întâlnirii. Într-un dialog deschis și prietenos, el le-a împărtășit tinerilor povestea parcursului său profesional, bucuriile și provocările implicării în viața comunității, dar și importanța responsabilității civice și a solidarității. Discuțiile au fost animate de întrebări din partea participanților: „Dacă ați putea schimba un singur lucru care să transforme țara, care ar fi acela?”, „Ce v-a determinat să alegeți o carieră în asistența socială?”, „Cum reușiți să păstrați echilibrul între viața profesională și cea personală?”, „Ce lipsește în județul Vaslui și cum putem contribui fiecare dintre noi la dezvoltarea lui?”
Întâlnirea a fost sinceră, motivațională și plină de idei valoroase, iar cuvintele-cheie care au rămas în mintea tuturor au fost educație, industrie și familie.
„Întâlnirea cu tinerii ne oferă speranță. Ei sunt dovada că viitorul se construiește prin implicare și dialog”, a subliniat Costel Zară.
Evenimentul face parte din proiectul „Construim împreună un viitor mai bun”, implementat de Asociația „Bună ziua, copii din România!” și finanțat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” – ediția a 6-a, un program național de susținere a inițiativelor comunitare de educație dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), cu sprijinul Lidl și coordonat local de Fundația Comunitară Bacău. (D.R.)
 
					 
				 
										






