Potrivit HG nr. 870/2025 privind aprobarea Programului statistic național anual 2025, în perioada 7 noiembrie 2025 – 10 ianuarie 2026, la nivelul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui se desfășoară acţiunea privind întocmirea unor lucrări cu caracter statistic, după cum urmează:
– suprafaţa recoltată și producţia obţinută, aplicarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor, plantările și defrișările de vii și pomi în anul 2025, având ca obiectiv obţinerea datelor necesare determinării contului de producţie din agricultură;
– balanţa suprafeţelor arabile și inventarierea culturilor însămânţate în toamna anului 2025, obţinându-se suprafeţele însămânţate cu principalele culturi, elemente privind fișa tehnologică a culturilor, starea de vegetaţie etc.;
– programul producţiei agricole pentru anul 2026, care are ca scop obţinerea propunerilor de utilizare a suprafeţelor agricole și arabile a producţiilor medii și totale estimate a fi obţinute în anul agricol.
Ȋn acest sens, în cursul zilei de vineri, 7 noiembrie, la sediul DAJ Vaslui a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care au atribuţii în domeniul agricol. Discuţiile au vizat mai multe aspecte privind cadrul legal care stă la baza obligaţiei întocmirii acestor situaţii de către reprezentanţii agenţilor economici și de către UAT-uri, necesitatea furnizării de informaţii corecte, complete și la termene stabilite pentru o justă fundamentare și punere în aplicare a politicilor naţionale și europene în domeniul agricol. (D.R.)







